Prevention keeps your smile beautiful!

14/09/2012

De multe ori descoperim abia la medic că suferim de anumite afecțiuni care nici nu ne dor, nici nu sunt vizibile. Numai un ochi de specialist, iar acesta folosind aparatura medicală, poate descoperi și diagnostica o boală care tratată la timp salvează pacientul de efectele acesteia.

Gingivita, mobilitatea dentară, cancerul oral sau molarul de minte inclus sunt câteva dintre afecțiunile care pot să nu prezinte simptome, dar să evolueze în timp până la un stadiu avansat. Astfel, în timpul unei consultații medicul dentist analizează toată cavitatea bucală, nu doar dantura, pentru a depista din timp anomaliile.

Clinica DENT ESTET promovează consultul stomatologic efectuat la timp tocmai pentru a preveni afecțiunile dentare. De asemenea, în cadrul DENT ESTET 4 KIDS, singura clinică dentară exclusiv pentru copii din București, există programul CAVITY PREVENTION care include atât consultația și diagosticul, cât și ședința de profilaxie.

Cazurile de cancer oral au crescut cu 225% în perioada 1988 – 2004, iar conform Oral Cancer Foundation sunt depistate peste 640.000 de cazuri de cancer oral în fiecare an la nivel internațional. Cea mai eficientă metodă de depistare se află la medicul dentist! DENT ESTET este singura clinică ce deține aparatul Sapphire Plus Lesion Detection, cel mai performant screening pentru cancerul oral disponibil în momentul actual în lume, produs exclusiv în SUA. Aparatul este dotat cu o cameră digitală încorporată, care permite medicului stomatolog o imagine detaliată a cavității bucale și scanarea în profunzime a tuturor zonelor care ar putea conține celule pre-canceroase sau canceroase, neobservabile cu ochiul liber.

Gingivita este o boală care afectează doar gingia și care se manifestă prin gingii roșii, inflamate, care sângerează cu ușurință la periaj. Deoarece gingivita nu cauzează de obicei durere, majoritatea oamenilor nu-și dau seama și nu urmează tratamentul necesar.

Când afecțiunile gingiilor progresează, apare parodontopatia, care duce la mobilitatea dinților. Gingia se desprinde de pe dinți, lăsând spații adânci, unde bacteriile se pot dezvolta și distruge osul în care dinții sunt fixați. În absența tratamentului, mobilitatea dentară se va accentua, și cu timpul va conduce cu siguranță la pierderea dinților de pe arcadă. Consultația stomatologică realizată la timp salvează pacientul de la pierderea dinților și asigură sănătatea dinților.

Molarul de minte inclus poate fi depistat de către dentist în urma unei radiografii stomatologice în care se poate vedea dacă molarul este poziționat corect sau dacă acesta afectează dinții alăturați prin presiunea exercitată asupra lor pentru a erupe.

Cu cât tratamentul este aplicat mai devreme, cu atât efectul terapeutic este mai rapid, iar pacientul se bucură de confort și costuri de tratament reduse. În acest sens, specialiștii DENT ESTET recomandă că o dată la 6 luni pacientul să viziteze medicul dentist pentru o sănătate orală de lungă durată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *